Flori de cristal
Fiori feriți
precum locuri ferite.
cuvinte. ale cui?
cuvintele cerului?
Triluituri migratoare
dinspre mare, păsări
spirite trecătoare ca frunzele.
Lava cerească, așează asupra noastră,
în ochi-ți stropește
pete de sânge și mai vreau…
aurul și piatra și viața
și moartea și ceașca cu lapte, eterna
Lumină!… Pete de lumină greoaie
apasă frunzele în porii deschiși
de spaima, fiorii vulcanului stropesc
cu aghiasma acestuia,
Flori adamantine.
de Corodziva
Bătrânul ecou
Bătrânul ecou. Lotusul
Cu fruntea melodioasă, prin noapte se distinge misterios,
luminând actoricește toată încăperea, care seamănă cu mine.
Plăvanul miraj ca un leu rece albastru…
Îl văd acum… printre jardierele
cu flori istorice, flori fistichii – de fistic,
vernil ca natura umană.
Sentiment solar, sentiment visceral –
nu mi-e rușine de univers.
Bătrânul Lotus e un Cosmos Nostalgic;
pielea de satin sincer a Ființei Mundane
e iarba verde și deasă, antropomorfă și deci omenoasă.
Nu mi-e rușine de tine, comportament,
sentiment proprioceptiv. Sentiment visceral.
Nu-i sănătos? Fusiform?
corodziva 